Rani care nu se vindeca...

Se spune ca noaptea e un sfetnic bun...da! pot sa ma gandesc fara sa fiu deranjata de telefonul care ma anunta ca am un mesaj sau de prostiile altora. Am timp destul sa`mi pun in ordine ideile, sa`mi fac planurile pe urmatoarea zi...Am timp destul sa`mi dau seama ca ranile sunt inchise...dar chiar daca s`au vindecat, au ramas cicatrici...cicatrici care nu se pot acoperi cu operatii estetice. Sunt ranile cele mai dureroase, sunt ranile sufletului.Imi vine sa urlu cat ma tin corzile vocale, sa sperii toate creaturile noptii...dar m`ar ajuta oare la ceva? hmmm macar de`as putea intoarce timpul, sau macar sa`l fac sa treaca mult mai repede decat acum...as vrea sa ma transpun intr`o alta existenta. Existenta lipsita de acele rani cicatrizate...existenta in care sa fiu inexistenta...cred ca "imi doresc prea multe pt un om singur"...

“Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise.”

Al. Dumas

---

Te iubesc mama!

Ea`i doar una pe pamant,

Iar parul ii adie in vant,

Cand cu mainile calde ma cuprinde

Toate grijile mi le`alunga...doar ea stie!

Aveai nouasprezece ani...o copila,

Cand frumosul meu tata te`a luat de mana

Si`ati pasit amandoi impreuna

Spre lumea ce`ati crezut`o buna.

O! scumpa si frumoasa mama

Glasul tau mereu ma`ndeamna

Sa aleg doar ce`i bine

Sa nu fac rau la nimeni.

Iti multumesc duioasa mama

Ca esti mereu langa mine

Si imi ierti raul ce`l fac...

Te iubesc mama!

P.S. Aceasta poezie este special pt mama care a implinit o frumoasa varsta. La multi ani mami>:D< 

"Inima mamei este un adanc abis la capatul caruia gasesti de fiecare data iertare" (honor de Balzac)

29 Septembrie.....

Daaaa!...a venit si ziua asta....La multi ani mie!:)) am mai imbatranit cu 1 an....chiar daca am vrut sa pot opri timpul....n`am reusit....a fost mai puternic decat mine....;)) 










"Unde există infinitul,nu îşi are loc sfârşitul."David Boia

Toamna, anotimpul meu!

"Amurg de toamna pustiu, de huma,
Pe câmp sinistre soapte trec pe vânt -
Departe plopii s-apleaca la pamânt
În larg balans lenevos, de guma.
Pustiu adânc… si-ncepe a-nnopta,
Si-aud gemând amorul meu defunct;
Ascult atent privind un singur punct
Si gem, si plâng, si râd în hî, în ha…"

 (George Bacovia) 

 Peisajul sinistru pe care mi`l ofera toamna ma face sa ma gandesc la timpul care trece fara oprire si caruia as vrea sa`i spun: STOP! Vantul bate parca mai cu putere, frunzele se ingalbenesc de parca ar fi o bucata de fier in care a dat rugina...natura moare.....ma intreb: cui poate sa`i placa acest anotimp? Eu ador anotimpul asta:X ador sa cada frunzele pe fata mea, sa alerg pe covorul gros de frunze si sa aud fosnetul lor in timp ce pasesc, iar urechea parca imi e incantata de acest fosnet care e....ca o muzicuta....Ador anotimpul asta pt ca mi`a facut loc in lumea asta....

 Toamna e anotimpul meu!

Muzica buna

Vorbeam in prima parte de muzica romaneasca de dinainte de '90, de toti acei artisti pe care i`am cunoscut doar din povestile celor mai in varsta...dar acum o sa vorbesc si despre muzica si artistii de care am habar, de cei care mi plac si cei care mi`au marcat verile: cum ar fi cei de la Scorpions (cine nu vibreaza knd incepe Klaus Meine sa cante si sa ne incante cu vocea sa...cu versurile sale?)...cui nu`i vine sa se zgarie pe ochi cand la turneul organizat pt retragere se include si Romania, nu poate sa mearga din cauza mai multor factori care il impiedica??? Ei bine...mie chiar mi`a venit sa ma zgarii pe ochi:((

  
O alta trupa cu versuri profunde, interesante si speciale (pt mine:D) este: Kamelot ( mai jos clipul piesei "House on a Hill" ),o trupa de power metal ce include elemente de symphoni metal, din Florida. Daca tot am adus vorba de Kamelot trebuie sa precizez si de Epica (nume inspirat de albumul cu acelaşi nume al formaţiei americane Kamelot). Trecem putin dincolo de Prut, in Republica Moldova, care mi`a oferit o trupa de suflet, iar piese precum "Mariane  flori", "Drumuri de noroi" , "Avion", sau "Inchisoare Alba", apartin trupei Alternosfera.

 Gata cu muzica straina, desi mai sunt trupe de care merita sa vb si care imi plac foarte mult.

Sa trecem putin cu vederea si peste trupele consacrate romanesti, care au pus amprenta peste gusturile mele muzicale. Cine si`a intalnit oare iubirea pe versurile melodiei "Singur te caut in noapte" ale trupei Copmact? Eu da:)) altfel n`as fi adus vorba:)) chiar daca iubirea a durat putin timp, Compact a ramas una dintre   trupele mele de suflet. Cargo, un alt nume greu din istoria muzicii rock romanesti....o senzatie foarte tare cand conduci si ai la maxim "Ziua vrajitoarelor" si inca cativa prieteni care urla de se aude si inafara masinii, iar trecatorii sa intoarca capul si in gandul lor sa spuna "vai de capul lor":)) 

"Banii vorbesc", "Dincolo de nori", "Ti`am dat un inel", "Undeva departe", "Sa nu`mi iei niciodata dragostea", "Viata are gust"....Daaaa! HOLOGRAF :d

Lasand trupele rock, trec la o voce absolut superba, care de`a lungul carierei sale muzicale a facut

performanţă în numeroase genuri muzicale încă de la o vîrstă fragedă, iar în 1999 a avut un rol esenţial în alcătuirea trupei O-zone, Dan Balan este desemnat cel mai bun artist pop.;)) cam atat am avut de spus in privinta gusturilor mele muzicale;))

"Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde."

Vei plange mult.....

Adunat`ai in suflet ura,

tristete, dezamagire...

Ochii-ti sunt plini de lacrimi

Nu mai ai timp de gandire

fata draga ,

Vei plange mult!

Sufletul ti-e asa curat,dar

inima ti-e plina de durere.

Albastrul ochilor tai neprihaniti,

vazut-au intaia oara iubirea,

pe care tu ai daruit-o

cu atata incredere....

Fata draga,vei plange mult!

Iti ceri iertare pentru ca iubesti,

Dar tu nu sti oare,

ca inimii nu-i poti porunci?

fata draga,

Nu mai plange!

Prea tanara pentru maritis, prea batrana pentru el!

Sufletele pereche sunt atat de rare incat casatoria a devenit mai mult un angajament decat o legatura pe viata. In momentul in care iubim lasam inima sa gandeasca pentru noi si dam uitarii toate regulile care, din acel moment, ni se par absurde.

Simtim ca zburam, traim momentul si nu ne mai intereseaza de nimeni si de nimic. Parca am fi doi straini impotriva lumii intregi. Si este atat de puternic si de placut acel sentiment, sa stii ca ai pe cineva langa tine care iti promite chiar si luna de pe cer. Sunteti doua trupuri cu un suflet impartit. Jumatatile pierdute s-au regasit dupa lungi cautari.

Facem pasul sau nu?

Intotdeauna m-am intrebat de ce se casatoresc oamenii. Oare considera ca un simplu act le aduce linistea de care au nevoie? Sau le este teama de singuratate si nu vor sa sfarseasca singuri? Nu as fi atat de indignata legat de acest subiect daca as fi sigura ca exista dragoste (dar dragoste adevarata) intre doua persoane.

Iubirea nu mai este atat de valoroasa precum inainte. Acum iubesti de la prima intalnire, te indragostesti de el de la primele secunde in care ti-a spus cat esti de frumoasa si nu iti imaginezi viata fara el de cand te-a invitat sa ii cunosti parintii.

Daca spunem ca iubim…de ce avem nevoie de un act?

Ce iti ofera acea foaie de hartie? Despre siguranta ca nu te va parasi niciodata nici nu poate fi vorba. Promisiunea ca nu te va insela...nici asta. Nu am inteles de ce ai nevoie de un act care sa iti confirme iubirea lui.

Legatura dintre doi oameni nu se manifesta prin lege, ci prin suflet si inima. Daca stii ca este iubire si ai incredere ca relatia voastra va dura in timp de nu accepti concubinajul (urasc acest cuvant)? Oare taina sfanta a casatoriei este mai degraba o obligatie pe care trebuie sa ti-o asumi?

Iubirea si increderea

In iubire poti avea incredere? Poti pana cand totul se duce pe apa Sambetei. Poate ca este vorba despre dragoste, poate ca e doar interes…Nu poti cunoaste o persoana in cativa ani sau chiar si cateva luni avand in vedere ca nici macar o viata nu iti ajunge sa iti cunosti adevarata identitate si personalitate.

Stim ca el este alesul, simtim dragostea prin toti porii. Atunci de ce mai avem nevoie de un contract prenuptial (am auzit ca este la moda)? De ce ne mai casatorim fara a avea incredere unul in altul? Doar pentru a ne afla in randul lumii? Intrebari fara raspuns pentru ca e dificil sa vezi realitatea si sa dai piept cu adevarul.

Lasand la o parte toate aceste probleme…

Eu cand ma marit? La 18 ani sunt prea tanara, desi stiu ca el este iubirea vietii mele, la 23 de ani am terminat facultatea, urmeaza sa imi gasesc de munca, la 25 de ani sunt in perioada de tranzitie, trec de la o slujba la alta, la 30 de ani sunt promovata si devin independenta (atunci parca lucrurile se schimba, nu mai conteaza atat de mult casatoria).

La 35 de ani as vrea sa imi intemeiez o familie, un copil, dar planul profesional pune stapanire pe viata personala. Nu mai am timp de mine, simt gustul banilor si vreau mai multi, mai multi. La 40 de ani, deja e prea tarziu sa mai fiu mireasa, sa ma imbrac in rochie alba si sa am domnisoare de onoare. Prea mult tam tam pentru nimic.

Daca viata este atat de scurta si nu am timp nici sa traiesc, mai am timp de maritis?

Articol preluat de pe site`ul http://www.kudika.ro/

O ora cu copii din plasament

Duminica cand asteptam nerabdatori rezultatele de la BAC ale Alexandrei ne`am gandit sa mergem la mama la servici,unde are in grija 6 copii. Acestia m`au facut sa scap pentru moment de emotiile rezultatelor si m`au facut sa`mi pretuiesc mai mult parintii..cei mici m`au emotionat prin simplu fapt ca ii spuneau "mama" mamei mele, iar pe mine si pe Alle ne considerau surori;)) chiar si pt o ora;)) cel mai curios a fost Vali in momentul cans am scos telefonul sa vad cat e ora si el a vrut sa il dau sa se joace de parca era jucarie:)) Doamne ce scump a fost:x Printre cei mici se aflau si 3 tigani;)) nu`mi imaginam vreodata sa apuc ziua sa`mi petrec cva timp cu ei si sa ma joc;))) acolo am uitat de rasism, am fost impresionata de cei mici, mai ales cand trebuia sa plec si nu ma mai lasau, pt ca vroiau sa ma pupe incontinuu;)) nu`i pot uita prea repede;)) cred ca oricine poate fi impresionat de vietile acestor copii...
Erau 2 copii care erau trecuti de varsta majoratului, nu am inteles atunci ce cautau ei acolo, dar mama mi`a explicat ca statul era obligat sa le asigure traiul pana terminau scoala, ei si munceau...ceea ce e foarte bine.
Bineinteles, cum sunt copii, sunt si foarte rai si neastamparati;)) eu i`am "suportat" o ora, dar mai mult nu cred ca eram in stare, pt ca vroiau incontinuu sa se joace, aveau foarte multa energie;)))        
Eh...am mai stat la o cafea cu mama, fetele si Enu (unu dintre copii de peste 18 ani), apoi am plecat sa vedem rezultale...iar emotii, iar nerabdare;)) la plecare copii nu ma vroiau sa ne lase;)) vroiau  sa stam acolo...vroiau sa stie cand ne mai intoarcem..(din pacate n`o sa ne mai intoarcem pt ca mama o sa se intoarca din nou la serviciul ei de`o viata...), o sa mi amintesc mereu, dar nu ca pe niste neastamparati, ci ca pe niste fratiori mai mici...
De cate ori ma gandesc la faptul ca sunt o multime de copii care nu au parinti, ma bufneste plansul...ma intreb: oare in tara asta cand se v`a schimba ceva?cat mai trebuie sa astepte toti acesti copii dupa o lege tampita, care sa le dea sansa sa fie adoptati? sunt doar intrebari la care n`o sa  gasesc un raspuns prea repede....
Partea buna e ca sor`mea a luat BAC`u:X:X:X am fost foarte happy:X acum o sa asteptam sa se inscrie la facultate:X te iubesc nebuno:X

Kalimera!:D

....a trecut un an...a trecut foarte repede...de cand am primit bursa de la facultate pt practica in strainatate....am ales Creta, o insula foarte frumoasa, intr`un sat foarte frumos Koutsounari, aflat la cativa km de Ierapetra,oras aflat pe coasta de sud a Cretei.

Practica a durat 3 luni, in care am lucrat la un hotel...in acest timp am cunoscut foarte multi oameni...oameni care vor ramane mereu undeva in coltisorul meu de suflet...am fost momente dificile, dar au fost si clipe deosebite....peisajele, arhitecturile, plajele, apa... sunt foarte deosebite, dar cu toate astea au existat si lucruri mai putin placute: de cazare n`am fost deloc multumita, dar am suportat;)) cretanii sunt la fel ca romanii, dar am profitat de faptul ca nu intelegeam limba si nu`i bagam in seama:))

Singurii cretani care intr`adevar au reusit sa`mi intre in suflet sunt o familie care locuiau aproape de vila unde eram cazati ...de cate ori imi amintesc zambesc...aveau un copil de vre`o 3 anisori, absolut superb:X mergeam aproape zilnic la ei sa vad copilasu:X mi`e foarte dor de acea perioada....de noptile dormite pe plaja...de noptile in care innotam in mare...de el....dar nu m`as mai intoarce in acele locuri...

Cu toate ca ma simteam bine acolo,( in afara orelor de munca), mereu gandul meu fugea in tara..gandul imi era la familia mea,niciodata nu fusesem plecata atat de mult timp de langa ei,dar vorbeam la telefon de cate oro aveam ocazia, pff si noroc cu facebook`ul :)) ca ii mai si vedeam:))

Cea care a fost tot timpul langa mine, Nico,  am ajuns sa tin ca la o prietena adevarata, vorbeam despre orice cu ea, iar cu Daria ma intalneamdoar in camera din cauza orelor de munca. Aaaa sa nu uit de "scumpele" mele rusnace:)) colegele de camera, care abia le suportam, desi spre sfarsitul verii am devenit prietena cu Alena.

Hmmm prietenii italienii ma faceau tot timpul sa rad....pt toate astea trebuie sa`i multumesc unei singure persoane...

Si cine spune ca nu exista iubire de o vara???  totul a inceput pe plaja, cand ne-am hotarat sa mergem sa dormim acolo si undeva pe la ora 5 cand venisera cativa caini si mie imi era frica...m`a luat in brate si mi`a spus sa nu`mi fie frica pt ca e el acolo....apoi au urmat zile intregi de fericire,de emotii...iesirile  pe plaja, filmele vizionate pe plaja...cina care mi-a pregatit-o pe plaja... mi`e foarte dor....

A trecut foarte repede timpul...dorul de casa, de ai mei ma faceau uneori sa plang (tot timpul am fost propiul meu psiholog)...dar am incercat tot timpul sa compensez...momentul in care trebuia sa ne luam ramas bun unii de la altii a fost presarat cu o multime de lacrimi...am dat frau liber sentimentelor...inainte sa plec l`am sarutat, stiam ca o sa fie ultimul sarut, dar a fost si cel mai profund.

Drumul spre casa mi s`a parut foarte lung...A fost o experienta de neuitat si daca ar fi sa repet aceasta experienta, as repeta`o, dar cu alti oameni si in alte locuri....

                                                                                                   

"Aflat la mii de kilometri distanta ajunsesem sa tanjesc tocmai dupa neajunsurile si starile pe care altadata le blamam. Se pare ca sufletul are propriile amintiri" ( Gabriel Petru Baetan)

Muzica romaneasca veche

Ceea ce am observat e ca in ziua de azi tinerii nu au un bun gust in privinta muzicii.Daca nu sunt manele, sunt mix`urile...dk nu e hip-hop e rap...de multe ori mi`am imaginat vremurile de dinainte de `90, cum ar fi sa ascult Pompilia Stoian, Anca Agemolu, Aurelian Andreescu, Constantin Draghici sau Florin Bogardo,Dan Spataru, Mirabela Dauer, Angela Similea si multi altii....

Daca ai o oarecare parere despre muzica, daca ai trait, iubit, dansat cu adevarat, daca ai simtit fiecare vara ca fiind unica in felul ei, atunci cu siguranta ca ai ascultat muzica anilor 90…acea muzica absolut incantatoare, cu ritmuri dementiale, acea muzica pe care din pacate n-o mai gasim pe asa numitele poturi mari de radio sau tv. e trist, foarte trist ca s-au uitat artisti si formatii carora le datoram mare parte din ce se produce azi in materie de muzica. e trist ca un Dj Bobo nu mai e ascultat decat pe vechile casete…oare cine si cand vom intelege adevarata notiune a muzicii?????????? oare va mai incerca cineva sa readuca marile hituri din nou in discoteci, la radio sau tv? eu...nu cred...

Rosu si Negru, Phoenix, Olympic ’64, Metropol, Celelalte Cuvinte, Semnal M, Mondial...oare mai asculta cineva?Din pacate nu m`am nascut in acele timpuri sa traiesc si sa simt pe pielea mea atmosfera din discotecile din acele vremuri...

Toamna în suflet

O, orhidee eu nu ştiu să-ţi mai culeg

Când la tine e primăvară,

La mine e târziu, e toamnă 

Totul e greu de când cu tine nu mai merg.

Rup o petală şi-o arunc,

Gândurile negre aş vrea să le alung.
Amintirile sunt întipărite prea adânc,
În braţe nu mai am pe cin` să strâng.

Privesc cum se lovesc de geamul meu

Stropii de ploaie ce par a fi lacrimi,

Am vrut sa sterg ale tale amintiri,

Dar sufletul o să-mi fie prizonier mereu.

P.S. Aceasta e o poezie dupa ideea  lui Puiu...primele 3 versuri ii apartin...multumesc Puiu >:D< 

Vrabiuta nu muri!

E incredibila dorinta de viata a unor vietati atat de mici, e atat de incredibila incat iti transpune aceasta dorinta, te face sa pretiuesti fiecare clipa, fiecare minut petrecut pe acest pamant. Ma intreb de multe ori: ce poate fi in capul unor oameni?de ce nu vor sa se bucure de clipele petrecute pe pamant? de ce vor sa ia ceva ce nu ei au dat si anume viata lor....?sunt o multime de intrebari, iar raspunsul se afla numai la ei...la cei care nu si`au dorit atat de mult, ca vrabiuta, sa traiasca....

S`a intamplat aseara sa gasesc in baie la mine o vrabiuta care intrase pe fereastra si cazuse in apa...se zbatea sa iasa de acolo...daca nu o vedeam la timp, murea....daca ea nu vroia sa traiasca, n`o puteam salva...desi mi`am pierdut mai bine de o ora s`o usuc, s`o acopar, sa stau langa ea si nu`mi pare rau...mi`am dat seama ca aceste vietati care nu gandesc, simt totusi si stiu sa se bucure de viata...dupa o jumatate de ora a inceput sa ciripeasca, probabil o striga pe mama ei:X desi imi doream enorm de mult s`o tin langa mine, stiam ca nu poate supravietui...si nu din cauza ca nu aveam grija de ea, ci pt ca avea nevoie de mama ei,de mediul ei...dupa o ora am dus`o si am lasat`o in cuibul ei...probabil a fost foarte fericita....

Incredibil: dimineata am auzit ciripitul vrabiutelor la geam:X mi`au facut ziua mai frumoasa:X

Oameni care vin si oameni care pleaca...

Ma gandeam zilele trecute la timpul care zboara mult prea repede, la clipele in care radiezi pur si simplu de fericire, la oamenii care au intrat in viata mea si care au plecat la fel cum au venit...oameni care intr`un fel sau altul si-au pastrat un loc undeva...in inima mea....ma gandeam cum unii oameni mi`au marcat existenta...m-au  facut, intr-un mod inconstient, sa-mi fac anumite conceptii de viata...ceea ce m-a impresionat intr-un mod placut, a fost viata unui copil...un copil de nici 7 ani....m-a impresionat foarte mult faptul cum cauta in fiecare persoana o mama,un tata...faptul ca la varsta pe care o avea intelegea foarte multe....chiar imi e dor de ea....:( un lucru am inteles: nu trebuie sa ma resemnez, ci sa continui...asta e viata: cu oameni care vin si oameni care pleaca...