Se
spune ca noaptea e un sfetnic bun...da! pot sa ma gandesc fara sa fiu
deranjata de telefonul care ma anunta ca am un mesaj sau de prostiile altora. Am timp destul sa`mi pun in ordine ideile, sa`mi fac
planurile pe urmatoarea zi...Am timp destul sa`mi dau seama ca ranile
sunt inchise...dar chiar daca s`au vindecat, au ramas
cicatrici...cicatrici care nu se pot acoperi cu operatii estetice. Sunt
ranile cele mai dureroase, sunt ranile sufletului.Imi vine sa urlu cat ma tin
corzile vocale, sa sperii toate creaturile noptii...dar m`ar ajuta oare
la ceva? hmmm macar de`as putea intoarce timpul, sau macar sa`l fac sa
treaca mult mai repede decat acum...as vrea sa ma transpun intr`o alta
existenta. Existenta lipsita de acele rani cicatrizate...existenta in
care sa fiu inexistenta...cred ca "imi doresc prea multe pt un om
singur"...
“Rănile
sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu
se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele
rămân în inimă vii şi deschise.”
Al. Dumas
