Prea tanara pentru maritis, prea batrana pentru el!

Sufletele pereche sunt atat de rare incat casatoria a devenit mai mult un angajament decat o legatura pe viata. In momentul in care iubim lasam inima sa gandeasca pentru noi si dam uitarii toate regulile care, din acel moment, ni se par absurde.

Simtim ca zburam, traim momentul si nu ne mai intereseaza de nimeni si de nimic. Parca am fi doi straini impotriva lumii intregi. Si este atat de puternic si de placut acel sentiment, sa stii ca ai pe cineva langa tine care iti promite chiar si luna de pe cer. Sunteti doua trupuri cu un suflet impartit. Jumatatile pierdute s-au regasit dupa lungi cautari.

Facem pasul sau nu?

Intotdeauna m-am intrebat de ce se casatoresc oamenii. Oare considera ca un simplu act le aduce linistea de care au nevoie? Sau le este teama de singuratate si nu vor sa sfarseasca singuri? Nu as fi atat de indignata legat de acest subiect daca as fi sigura ca exista dragoste (dar dragoste adevarata) intre doua persoane.

Iubirea nu mai este atat de valoroasa precum inainte. Acum iubesti de la prima intalnire, te indragostesti de el de la primele secunde in care ti-a spus cat esti de frumoasa si nu iti imaginezi viata fara el de cand te-a invitat sa ii cunosti parintii.

Daca spunem ca iubim…de ce avem nevoie de un act?

Ce iti ofera acea foaie de hartie? Despre siguranta ca nu te va parasi niciodata nici nu poate fi vorba. Promisiunea ca nu te va insela...nici asta. Nu am inteles de ce ai nevoie de un act care sa iti confirme iubirea lui.

Legatura dintre doi oameni nu se manifesta prin lege, ci prin suflet si inima. Daca stii ca este iubire si ai incredere ca relatia voastra va dura in timp de nu accepti concubinajul (urasc acest cuvant)? Oare taina sfanta a casatoriei este mai degraba o obligatie pe care trebuie sa ti-o asumi?

Iubirea si increderea

In iubire poti avea incredere? Poti pana cand totul se duce pe apa Sambetei. Poate ca este vorba despre dragoste, poate ca e doar interes…Nu poti cunoaste o persoana in cativa ani sau chiar si cateva luni avand in vedere ca nici macar o viata nu iti ajunge sa iti cunosti adevarata identitate si personalitate.

Stim ca el este alesul, simtim dragostea prin toti porii. Atunci de ce mai avem nevoie de un contract prenuptial (am auzit ca este la moda)? De ce ne mai casatorim fara a avea incredere unul in altul? Doar pentru a ne afla in randul lumii? Intrebari fara raspuns pentru ca e dificil sa vezi realitatea si sa dai piept cu adevarul.

Lasand la o parte toate aceste probleme…

Eu cand ma marit? La 18 ani sunt prea tanara, desi stiu ca el este iubirea vietii mele, la 23 de ani am terminat facultatea, urmeaza sa imi gasesc de munca, la 25 de ani sunt in perioada de tranzitie, trec de la o slujba la alta, la 30 de ani sunt promovata si devin independenta (atunci parca lucrurile se schimba, nu mai conteaza atat de mult casatoria).

La 35 de ani as vrea sa imi intemeiez o familie, un copil, dar planul profesional pune stapanire pe viata personala. Nu mai am timp de mine, simt gustul banilor si vreau mai multi, mai multi. La 40 de ani, deja e prea tarziu sa mai fiu mireasa, sa ma imbrac in rochie alba si sa am domnisoare de onoare. Prea mult tam tam pentru nimic.

Daca viata este atat de scurta si nu am timp nici sa traiesc, mai am timp de maritis?

Articol preluat de pe site`ul http://www.kudika.ro/